Revolutia franceza din 1789

Delacroix-Revolutia franceza

Criza Vechiului Regim

Inainte de 1789 exista in Franta cadrul social, economic si politic care va fi cunoscut de aici inainte sub denumirea de Vechiul Regim. Structura societatii era, in esenta, feudala. Ea se intemeia pe privilegiul nasterii si pe averea funciara. In secolul al XVIII-lea societatea franceza era impartita in ordine si stari. Originea celor trei ordine dateaza din Evul mediu, cand s-a ivit deosebirea intre cei care se roaga (oratores), cei care se lupta (bellatores) si cei care muncesc pentru a asigura traiul celorlalti (laboratores).

Dar aceasta structura traditionala era subminata de evolutia economiei si a noului mod de gandire. Populatia Frantei numara in preajma revolutiei 25 milioane de locuitori, dintre care 350 000 erau nobili, dar cu o structura foarte eterogena. Nobilimea de curte, circa 4 000 de persoane, locuia la Versailles si forma anturajul regelui. Traia in mare lux, din pensiile si ajutoarele acordate din bugetul statului, din soldele militare sau din veniturile slujbelor indeplinite la curte.

Totusi, marea nobilime era partial ruinata. Risipa, luxul si viata de la curte implicau cheltuieli mult mai mari decat veniturile, iar majoritatea domeniilor au fost amanetate sau vandute. Cu totul alta era situatia nobilimii provinciale, ruinata si ducand o viata modesta pe domeniile ei. Principala sursa de venituri consta in perceperea drepturilor feudale de la tarani, chiar daca valoarea lor scazuse foarte mult in secolul al XVIII-lea.

Clerul, insemnanad circa 130 000 de persoane, se proclama el insusi cea mai inalta treapta a Regatului. Se bucura de insemnate privilegii politice, fiscale si juridice. Membrii clerului superior, episcopii si abatii se recrutatu din randurile nobililor. Fastul si grandoarea in care traiau principii bisericii egalau luxul marilor nobili laici. In schimb, preotii de tara, cuprinzand 50 000 de parohi, duceau o existenta modesta alaturi de enoriasii lor.

Alaturi de nobilimea de sange sau de spada, in secolele XVI-XVIII s-a format nobilimea judiciara, a magistratilor, care cumparau acest titlu si intrau in randurile nobilimii de roba. Instantele judiciare supreme, care se numeau parlamente, constituiau un monopol al acestei aristocratii de functionari. Profitand ca in Franta Vechiului Regim legile intrau in vigoare abia dupa ce erau inregistrate in condica Parlamentului din Paris, nobilimea judiciara respingea sistematic reformele, devenind garantul mentinerii privilegiilor.

palatul_versailles

Palatul Versailles, Sala Oglinzilor

Starea a treia cuprindea burghezia alcatuita din 2 milioane de bancheri, industriasi, negustori si liberi-profesionisti (avocati, medici, notari). Taranimea, care numara 20 de milioane de agricultori, forma cea mai mare parte a starii a treia. Tot in aceasta categorie sociala se mai gaseau 2 milioane de muncitori, mestesugari, mici comercianti, ucenici si calfe care locuiau la orase si alcatuiau o forta sociala exploziva.

Concluzionand, se poate afirma ca 4 % din populatia Frantei, clerul si nobilimea, starile privilegiate, monopolizau accesul la functiile superioare si beneficiau de scutirea totala sau partiala de la plata impozitelor.Vechiul Regim era o societate a privilegiilor impotriva careia s-a ridicat starea a treia.

Criza monarhiei absolutiste franceze a inceput dupa 1715, anul mortii lui Ludovic al XIV-lea. Finantele erau secatuite de desele razboaie, iar populatia vlaguita si profund nemultumita. Regele Ludovic al XV-lea a antrenat tara intr-o serie de razboaie inutile avand ca rezultat scaderea prestigiului Frantei si o criza financiara care va dainui pana la revolutie. Politica falimentara a lui Ludovic al XV-lea a fost ilustrata de incheierea umilitoarei paci de la Paris din 1763, cand Franta pierdea in favoarea Angliei teritorii precum Canada, Lousiana si India. In schimb, monarhia franceza a sprijinit lupta de eliberare a coloniilor engleze din America de Nord, dar cu pretul adancirii crizei finantelor publice.

Regele Ludovic al XVI-lea a esuat in toate incercarile de a reforma finantele tarii. Rand pe rand ministrii Turgot, Necker si Calonne care au incercat sa legifereze impozitarea nobilimii au fost demisi la presiunile privilegiatilor. Se produce asa-numita  „revolta a nobilimii”, prin care s-a respins orice incercare de reformare a institutiilor aristocratice. La fel ca si in Anglia, cauza imediata a declansarii revolutiei a fost criza financiara si impotrivirea la reforme a categoriilor privilegiate. Starea de spirit favorabila marii schimbari a fost pregatita de ganditorii iluministi, de critica vechilor structuri, care in Franta a avut dimensiuni nationale.

Revolutia moderata

Statul fiind amenintat cu falimentul, regele Ludovic al XVI-lea a convocat Adunarea Starilor Generale pentru luna mai 1789. Aceasta adunare de tip medieval nu mai fusese convocata din 1614. In perioada alegerilor de delegati pentru Adunarea Starilor Generale au fost redactate peste 40 000 de caiete de doleante, petitii in care se cerea regelui sa renunte la absolutism, sa accepte o constitutie, defiintarea privilegiilor, reforma justitiei si administratiei. Impotriva regelui si a privilegiatilor, burghezia impune, in decembrie 1788, dublarea reprezentantilor starii a treia, ceea ce ii permite sa aiba tot atatea delegati ca si celelalte doua stari la un loc.

ludovic_xvi_si_starile_generale

Ludovic al XVI-lea si Adunarea Starilor Generale

 Regele a deschis Adunarea Stailor Generale la 5 mai 1789 fara a pomeni nimic despre reforme, cerand doar adoptarea de noi impozite. Delegatii starii a treia, la propunerea abatelui Sieyes, considerand ca reprezinta 96% din natiune, s-au proclamat Adunare Nationala, iar membrii ei jura sa ramana uniti pana ce vor da Frantei o constitutie. Astfel, la 9 iulie, se declara Adunare Nationala Constituanta. In urma acestor evenimente revolutia politica si juridica era infaptuita. Monarhia absolutista a sucombat. Suveranitatea nationala inlocuieste suveranul de drept divin. Guvernarea Frantei se va face in baza unui contract incheiat intre suveran si natiune. In acest stadiu, se poate vorbi de o monarhie moderata, dupa model englez.

Regle, rau sfatuit, concentreaza trupe in jurul Parisului. Acest fapt provoaca revolta maselor populare. Parizienii se inarmeaza si alcatuiesc Garda Nationala condusa de marchizul de La Fayette. Se instituie o municipalitate revolutionara in frunte cu savantul Bailly.

La 14 iulie 1789 este atacata Bastilia, simbolul absolutismului monarhic. Aceste evenimente declanseaza revolta taranimii si a provinciilor. Franta este zguduita de Marea Frica, sute de castele si resedinte nobiliare au fost atacate si distruse documentele care cuprindeau obligatiile taranilor. Incepe emigrarea in masa a nobilimii in dreapta Rinului, in teritoriile germane. In noaptea de 4 – 5 august 1789 Adunarea Nationala Constituanta a hotarat abolirea privilegiilor feudale. In cateva ore ordinea sociala a Vechiului Regim este suprimata si este proclamat principiul egalitatii cetatenilor in fata legelilor. Aceasta revolutie sociala a venit in continuarea fireasca a celei politice.

Principiile noii societatii au fost cuprinse in Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului din 26 august 1789 care adopta ideile filosofiei Luminilor. Ea enunta, in definitii lapidare, drepturile naturale ale omului: libertatea, proprietatea, siguranta persoanei, rezistenta la opresiune. Statul se organiza pe principiul suveranitatii poporului si al separarii puterilor in stat.

Adancirea crizei economice impune Constituantei sa confiste averile bisericesti, in noiembrie 1789, si sa le transforme in bunuri nationale. Pe baza lor s-au emis asignatele, un fel de bonuri de tezaur. Domeniile bisericesti au fost cumparate de burghezie realizandu-se un urias transfer de proprietate. Legislatia feudala va fi inlocuita prin decretarea libertatii economice, a desfiintarrii bresleleor si vamilor interne si prin reformarea impozitelor.

 caderea-bastiliei

Caderea Bastiliei

 Franta a fost impartita in 83 de departamente formate, la randul lor, din districte, cantoane si comune. In 1790 a fost adoptata Constitutia civila a clerului organizand Biserica ca pe o institutie nationala, independenta de papa. Prin Constitutia din 1791, Franta devine o monarhie constitutionala. Puterea legislativa o detinea Adunarea Legislativa, aleasa pe 2 ani. Puterea executiva era incredintata regelui, iar cea judecatoreasca apartinea judecatorilor alesi.

In cadrul Adunarii Legislative (1 oct. 1791 – 20 sept. 1792) s-au conturat gruparile politice. Girondinii, straluciti oratori, reprezentau marea burghezie. Gruparile radicale gravitau in jurul iacobinilor si cordelierilor. Declansarea razboiului impotriva Austriei si Prusiei, dezastrele suferite pe fronturi, au radicalizat natiunea. Insurectia parizienilor din 10 august 1792 a dus la arestarea regelui si la suprimarea monarhiei. S-a ales o noua adunare, Conventia Nationala, care la 22 septembrie 1792 a proclamat Republica Franceza, una si indivizibila.

In istoria Conventiei se disting trei etape: cea girondina, cea iacobina si perioada thermidoriana. Procesul regelui si ghilotinarea lui Ludovic al XVI-lea (21 ianuarie 1793) au radicalizat revolutia. Impotriva Frantei se formeaza prima coalitie in primavara anului 1793. O noua ridicare a parizienilor (31 mai – 2 iunie 1793) se soldeaza cu excluderea girondinilor din conventie si aducerea la putere a iacobinilor.

Dictatura iacobina. Teroarea

Ca sa salveze revolutia, iacobinii au fost nevoiti sa recurga la masuri exceptionale. Au folosit dictatura puterii executive si teroarea pentru combaterea contrarevolutionarilor. Robespierre, Marat, Danton, Saint-Just au reusit o mobilizare totala a populatiei si a resurselor economice. Comitetul Salvarii Publice, condus de Robespierre, actiona ca putere executiva, iar Comitetul Sigurantei Generale alaturi de Tribunalul Revolutionar ii urmareau pe dusmanii revolutiei. Puterea legislativa si autoritatea suprema apartinea Conventiei Nationale dominata de iacobini.

Constitutia anului I (1793), elaborata de iacobini, stabilea ca  „scopul societatii este fericirea generala”. Nu a fost aplicata datorita razboiului. In plan economic, au fost desfiintate toate obligatiile feudale, au fost improprietariti taranii fara rascumparare, s-au fixat preturi maximale la produsele de prima necesitate.

Organizatorul victoriei in plan militar a fost Lazare Carnot. In cateva luni teritoriul Frantei este eliberat si se trece la ofensiva in Belgia. Paradoxal, marile victorii vor dezbina tabara iacobinilor. Hebert, partizan al terorismului in guvernare, staruia sa se mearga  „cu ghilotina in frunte”. Hebertistii erau puternici in clubul cordelierilor si in foburgurile Parisului, unde conduceau sectiile de sanchiloti (revolutionari proveniti din cartierele sarace ale oraselor).

Pentru a lovi in preotime si in catolicism, ei au initiat miscarea ateista, au impus introducerea Cultului Ratiunii si au inceput decrestinizarea. Catedrala Notre Dame din paris a fost transformata in Templul Ratiunii.

Icobinii au alcatuit calendarul republican.

Danton, Hebert si alti adversari ai lui Robespierre au fost ghilotinati. Marea Teroare din ultimele saptamani ale dictaturii iacobine a ingustat pana la disparitie sprijinul popular pentru Robespierre. Prin complotul din 9 thermidor (27 iulie 1794) acesta si sustinatorii sai au fost ghilotinati. Conventia Nationala trece sub controlul elementelor moderate sau thermidoriene. O data cu executia lui Robespierre, revolutia radicala a luat sfarsit.

Conventia Thermidoriana si Directoratul

Conventia Thermidoriana (27 iulie 1794 – 26 octombrie 1795) a fost dominata de noii imbogatiti. Thermidorienii, adepti ai spiritului republican moderat, au ridicat restrictiile impuse de iacobini presei, economiei, culturii sau religiei catolice. Anularea Legii Maximului (decembrie 1794) a redat comertului libertatea ceruta de burghezie. S-a renuntat la rigorismul iacobin si viata cotidianaa celor bogati a revenit la efervescenta din timpul Vechiului Regim. Tonul il dadeau celebre curtezane precum Tereza Cabarrus (Notre Dame de Thermidor), devenita doamna Tallien, doamnele Recamier, de Staël, ori Hamelin, care patronau cele mai frecventate saloane. Era o descatusare dupa teroarea iacobina.

French-Revolution-execution_of_louis_xvi

Executia regelui Ludovic al XVI-lea

Doua erau pericolele care amenintau Conventia Thermidoriana: iacobinii si regalistii. Ultimele incercari ale adeptilor iacobinilor de a rasturna noua putere, cu sprijinul foburgurilor pariziene, au fost inabusite de armata in mai 1795. Emigrantii regalisti sprijiniti de Anglia au debarcat in Bretania in iunie 1795, dar vor fi infranti de trupele generalului Hoche. O alta rascoala regalista, in octombrie 1795, i-a oferit prilejul tanarului general Napoleon Bonaparte sa se remarce si sa candideze cu succes la comanda unei armate a Directoratului.

Politica externa a thermidorienilor o continua pe cea initiata de iacobini. Olanda a fost cucerita (ianuarie 1795) si transformata in Republica Batava, una dintre numeroasele republici-surori cu care se va inconjura Franta. Prusia, dorind sa participe la a treia impartire a Poloniei (1795), va incheia Pacea de la Basel (1795), recunoscand rinul ca hotar cu Franta si neutralizarea Germaniei de nord. Tot la Basel se semneaza pacea cu Spania, tara care paraseste coalitia antifranceza. In lupta vor ramane doar Anglia si Austria. A fost elaborata Constitutia anului III (1795) care organiza Franta sub forma Directoratului (1795-1799).

Puterea legislativa era incredintata celor doua consilii: Consiliul Batranilor (Senatul) si Consiliul Celor Cinci Sute. Puterea executiva apartinea celor 5 directori care formau Directoratul. A rezultat un regim lipsit de autoritate, corupt si aflat la discretia comandantilor militari.

Noul regim dictatorial continua razboiul cu Austria si Anglia. Armata din Italia a fost pusa sub comanda tanarului general Napoleon Bonaparte. El reface moralul si disciplina unei armateneglijate si demoralizate. Infrange succesiv cinci armate austriece in luptele de la Lodi, Arcole, Rivoli. Succesele lui Napoleon au uimit lumea, care s-a convins ca  „dupa atatea veaccuri, Cezar si Alexandru aveau un urmas” (Stendhal). Austria semneaza pacea de la Campo-Formio (octombrie 1797), prin care recunoaste Frantei stapanirea malului stang al Rinului si Lombardia, primind doar Venetia ca despagubire.

Tratatul de la Campo Formio

(17 octombrie 1797)

Pacea care s-a semnat punea capat primei coalitii incheiate impotriva Revolutiei Franceze. Numai Anglia a mai continuat ostilitatile.

Art. 3. Maiestatea Sa Imparatul, rege al Ungariei si Boiemiei, renunta in favoarea Republicii Franceze la toate drepturile si titlurile asupra provinciilor belgiene cunoscute sub numele de Tarile de Jos Austriece.

Art. 7. M.S. Imparatul… renunta pentru totdeauna, in favoarea Republicii Cisalpine, la toate drepturile si titlurile pe care le poseda inainte de razboi asupra teritoriilor care acuma fac parte din Republica Cisalpina.

 Ioan Aurel Pop, Revolutia franceza

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s