TAINA REGILOR SCITI

taina regilor sciti

Un popor de razboinici, mai tot timpul implicat in situatii conflictuale, care a dus multe batalii, insotite de izbanzi, dar si infrangeri, a trait vreme de mai multe secole pe un vast teritoriu ce includea si regiunea de stepa din nordul litoralului Marii Negre. Tara lui se numea Scitia, iar oamenii sai erau membrii numeroaselor triburi nomade de crescatori de vite, dar, mai ales, de cai, ce ajunsesera intr-o vreme spaima Orientului. Faima care i-a insotit de-a lungul timpului, in contemporaneitate, nu s-a stins odata cu disparitia Scitiei, in veacul al III-lea i.Cr., de pe scena istoriei, amintirea despre acest popor ramanand vie inca multa vreme de atunci.

Nu se cunoaste cand au fost  „scrise” primele pagini ale cronicii acestui popor. Se stie insa cu siguranta ca secolele VIII si VII i.Cr. reprezinta pentru istoria popoarelor din Europa Orientala „epoca scita”, perioada in care armele, echipamentul militar scit etc. devenisera modele foarte raspandite in intreaga lume antica de rasarit. Cea mai mare inflorire pe care a atins-o in dezvoltarea sa acest popor o inregistreaza regiunea de stepa de la litoralul nordic al Marii Negre.

Posibil ca primele triburi sa fi venit, intr-adevar, de undeva di Orient, fiind inrudite ca limba si cultura cu triburile iraniene. punand stapanire pe noile locuri, scitii reusesc sa creeze curand o puternica uniune tribala, ce aduna laolalta pe crescatorii de vite nomazi, avand in frunte un trib al razboinicilor, puternicul  „trib al principilor sciti”. Din randul lui ei isi aleg regele si continua sa dezvolte o civilizatie specifica, cu toate influientele elementelor elene arhaice sau predominant asiatice pe care arta lor le sufera.

Neavand orase, scitii nu au lasat vederii urme ale culturii lor materiale. Au presarat insa intinsul stepei cu numeroase movile morminte, care, de pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea incep sa vorbeasca specialistilor prin limba obiectelor de arta ce salasluiesc in ele intr-o mare abundenta, glasul cel mai limpede avandu-l tumulii regilor sciti.

Scriitorul grec Herodot a cunoscut pe scitii de la Marea Neagra. In calatoriile sale, el a ajuns in sec. V  i.Cr. (in anul 450) in Olbia, unul din cele mai nordice orase-colonii grecesti de la tarmul Marii Negre, populat de sciti si de greci. Dincolo de zidurile acestuia se intindea nemarginirea stepei stapanita de sciti, despre care Herodot afla povesti uluitoare. le cunoaste indeaproape obiceiurile si credinta, legendele privind originea lor, numeroase evenimente mai vechi sau mai noi, structura sociala, activitatea razboinica, ritualurile de imormantare etc. si relateaza multe din cele ce afla si vede in cea dintai opera istorica a omenirii, in celebra  „Istorie” a sa.

Cel mai mare istoric a lasat, asadar, pagini nemuritoare despre Scitia cunoscuta de el, despre oamenii ei, furnizand specialistilor de oricand un noian de informatii cu caracter istoric, geografic si etnografic.

SCITII 1

Si astfel de la el stim ca, atunci cand in  515  i.Cr .  Darius I cel Mare isi incepe campania sa in stepele nord-pontice, impotriva scitilor, regatul scit era o uniune tribala, alcatuita din trei regate autonome, conduse de trei regi, dintre care insa unul singur detinea puterea absoluta. Acesta era regele Idanfirs, conducatorul  armatei comune a tuturor scitilor, care, in vara acelui an, parea ca nu vrea sa lupte cu ostile persane. Dar de ce s-o faca ? Potrivit lui Herodot, Idanfirs spune: „Situatia in care ma aflu ma indeamna sa nu lupt. Niciodata insa nu am fugit de frica, oricine s-ar fi aflat in fata mea, iar acum nu fug de tine (de Darius ). Procedez cum  fac de obicei in timp de pace. Nu avem orase si nici pamant cultivat. Nu ne temem de distrugerea si pustiirea lor si de aceea nu am pornit la lupta impotriva voastra imediat. Daca totusi doriti sa va luptati neaparat cu noi, atunci avem pentru ce: mormintele parintesti. Gasiti-le si incercati sa le distrugeti si veti sti daca ne vom lupta sau nu pentru ele”.

Campania persana a lui Darius I s-a incheiat de mult in chip rusinos, dar propunerea lui Idanfirs s-a pastrat vie pana in zilele noastre. Arheologii si istoricii cauta, iscodesc, reinterpreteaza date, vrand sa afle unde sunt aceste morminte pe care Herodot, in  „Istoria” sa, pare sa le situeze geografic intr-un mod foarte precis: „mormintele regilor sciti se gasesc in Herr” (pana unde Borisfenul este navigabil), sau: „… dupa ce ocolesc toate regiunile, ei se adauga iarasi celor din Herr, ce apartine triburilor ce locuiesc in cele mai indepartate colturi ale tarii si mormintelor regilor”, aratand ca Herr se afla acolo unde  „… la nord, cursul Borisfenului este cunoscut pe o distanta de 40 de zile de navigatie pe el, pornind de la mare, pana la pamantul Herr”, ca  „al  7 – lea rau este Herr ce iese din Borisfen acolo, pana unde cursul Borisfenului este cunoscut. El se desprinde in acest loc si poarta acelasi nume ca si pamantul Herr…”

S-ar parea ca aceste detalii si altele descoperite in  „Istoria” lui Herodot sunt suficiente pentru ca, pe baza lor, specialistii sa identifice cu usurinta acel Herr, pe pamanturile caruia se aflau mormintele regilor sciti. Dar numai teoretic, caci, practic, elementele furnizate se dovedesc contradictorii nereflectand harta reala a regiunilor pe unde curge Niprul (Borisfenul).  Totusi, cercetatorii le cauta de cel putin 200 de ani: cand pe locul de sub pragurile Niprului, cand deasupra acestora, pe malul stang al apei sau pe ambele sale maluri, mergand cu iscodirea lor chiar in adancul silvostepei.

SCITII 3

Pana acum au fost studiate zeci de morminte scite-tumuli, printre care unele de rang regal, dar ele toate dateaza dintr-o perioada ce a urmat mortii lui Herodot, care, dupa cum se stie, a vizitat Scitia la mijlocul sec. V i.Cr.  De cativa ani, cautarile sunt indreptate asupra unor tumuli de la marginea platoului de stepa de deasupra vaii, unde, candva, s-a aflat centrul Scitiei de stepa (centrul ei de cult ?), in apropierea satului de azi  Velikaia Znamenka. Unii sunt masivi, altii de mai mica inaltime. Un tumul, de exemplu, inalt de doar cca 2 m, ascunde o groapa in forma de patrat, cu latura de 5,5 m si adancimea de 3,6 m, ce se dovedeste o constructie mortuara corespunzand cu descrierea facuta de Herodot mormantului regelui scit. Dar tumulul acesta fusese demult si in intregime jefuit si doar cate un obiect scapat ici-colo atentiei talharilor (un inel masiv de aur) a mai putut fi gasit. Un inel asemanator a fost descoperit intr-un tumul de langa raul Sula, si el de mult pradat, considerat sa fi apartinut mormantului unui rege. Caci altfel cum pot fi explicate contururile sale, movila inaltata prin tasarea mai multor straturi de lut galben si consolidata cu piatra ? In partea vestica a gropii mari din mijloc, intr-o alta de forma ovala, fusese ingropat, cu fraul pus si echipat cu zabala de fier, un cal. Or, despre obiceiul scitilor de a omori cai in timpul desfasurarii ceremoniei funebre a regelui scit, pentru a-i ingropa o data cu acesta, Herodot scrisese. In acest mormant, cercetatorii au fost mai norocosi, caci in urma jefuitorilor au mai ramas peste 1 000  obiecte de aur, dintre care si mici podoabe scapate de ei de-a lungul drumului spre iesire. Inmormantarea s-a facut, desigur, cu mare fast, mormantul fiind, dupa toate probabilitatile, inzestrat cu bogatii ca-n basme (scitii credeau in continuarea vietii in lumea de dincolo de moarte). Groapa din mijloc continea resturile pamantesti ale unui barbat si ale unei femei, asezati cu capul in directia nord-vest. In peretii ei fusesera sapate nise – 3 la numar – , care, neobservate de cei ce patrunsesera aici inaintea arheologilor, pastrau intacte obiectele cu care fusesera inzestrate: cupe de lemn imbracate cu placute de aur, intr-o lucratura aleasa, un riton, vase ceramice, amfore pentru vin si cumis (bautura fermentata, obtinuta din lapte de iapa), obiecte casnice, printre care un caus si o strecuratoare de bronz cu maner rotund. Placutele de aur ce impodobesc cupele poarta pe ele imagini ale renului in galop si amintesc de alte cupe descoperite in tumuli sapati in regiunea de stepa a Scitiei.

SCITII 5

Cat priveste ritonul, constructia sa din lemn este acoperita cu un sistem de tuburi din aur ce se imbina fragment cu fragment. El are gura alcatuita din noua placute de aur purtand imagini zoomorfe (ren, mistret), cantarind impreuna aproximativ 225 g, si se termina printr-un cap de leu. Dupa parerea arheologilor, acest tumul a fost, se pare, cel mai bogat dintre toate mormintele (cca 100) Cunoscute pana acum in Scitia de stepa a secolului V i.Cr. Sa fie oare mormantul din Herr despre care scrie Herodot ? In acest caz inseamna ca Herr se afla chiar in regiunea pana unde Niprul este navigabil (pana la pragurile lui), dupa cum sustin unii istorici. Numai ca harta Scitiei din vremea lui Herodot plaseaza Herrul si pe malul stang al apei, in nordul Scitiei de silvostepa, ceea ce indreptateste pe alti cercetatori sa considere ca Herr ar fi chiar imprejurimile raului Sula, de-a lungul malului drept al acestuia, unde grupuri de movile grandioase ascund zeci si sute de morminte din  „epoca scita”, alcatuind pe o distanta de cca 15 km, in sus si jos de Romen, si in vecinatatea localitatii de azi Luben, o  „tara a mortilor”. In aceste locuri, cercetatorii au scos, intr-adevar, la iveala constructii mortuare impresionante. Sa fie ele mormintele  „din cele mai indepartate tinuturi ale tarii”, despre care tot Herodot scrie ? Chiar daca aici au fost descoperiti cei mai mari tumuli, semnul de intrebare se mentine.

Elucidarea tainei mormintelor regilor sciti, adevarate tezaure de capodopere ale artei universale, impune, desigur, corelarea unor factori esentiali in viata poporului, reflectand specificul societatii nomade scite.

Dupa incursiunile asiatice, scitii se dovedesc cu mult mai mobili decat dupa invazia lor in regiunea de nord a Marii Negre. In aceste conditii, fara indoiala ca si mormintele lor  „ratacesc”. Cand Herodot viziteaza stepa, in secolul V i.Cr., procesul de dezvoltare a societatii scite inregistreaza deja trecerea unor grupuri de oameni la practicarea agriculturii, ceea ce duce la aparitia unor morminte-movile putin schimbate. In secolul IV i.Cr. ia fiinta orasul scit (Kamenskoe), regatul scit devine uniune statala, iar necropolele-tumuli presara in tot mai mare masura intinsul stepei. Movilele de acum sunt masive, impresionante, spre deosebire de constructiile mortuare  „ascunse” din Herr, pe care pana acum unealta arheologilor se pare ca nici macar nu le-a atins, sau poate ca le-a sapat, dar foarte putin si in orice caz nu in intregime.

Pe de alta parte, se naste intrebarea: De ce regele Idanfirs nu a raspuns provocarii persilor ? Pentru ca, dupa parerea istoricului E.V. Cernenko, in locul unde persii au fortat Niprul, la trecatoarea Mikitin, si mai departe, spre rasarit, pe unde au trecut ei, nu existau morminte pe care scitii le-ar fi aparat vitejeste. Unde sunt ele atunci ? Intrebarea persista. Cum insa sapaturile arheologice apartin viitorului, tot el detine si cheia enigmei.

Anunțuri

Un gând despre “TAINA REGILOR SCITI

  1. Kovacs Beata

    Herodot nu cunoștea pe sciți, numai din auzite. Iar opera sa se numește „Istorii” , nu „Istorie”.
    Nu știu ce surse ați folosit,dar acest articol e plin de greșeli.
    Nici o notă de subsol, bibliografie?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s