Adevarul despre El Dorado [3]

Adevarul despre El Dorado ep 3

Cand conchitadorii au ajuns pe tarmurile Lacului Guatavita au aflat ca apele acestuia ascund smaralde si aur, desi ceremonialul Omului de Aur nu se mai practica de mult. Cea dintai incercare de mari proportii de gasire a comorii dateaza din 1545, cand Herman Perez de Quesada, fratele exploratorului, a poruncit ca bastinasii mulusca sa scoata apa galeata cu galeata; dupa trei luni au reusit sa micsoreze nivelul lacului cu 2,75 m si, din namolul aflat in imediata vecinatate a malului, au extras cateva sute de obiecte din aur. 40 de ani mai tarziu, un negustor spaniol din Bogota, Antonio de Sepulveda, a adunat nici mai mult, nici mai putin de 8 000 de localnici si a inceput saparea unui canal in stanca pentru a goli lacul; au izbutit sa obtina scaderea nivelului cu  18,3 m si sa gaseasca bijuterii de aur si smaralde. Dar dupa un timp apa a erodat malurile, au avut loc erodari de teren si in cele din urma canalul a fost astupat.

Au mai existat si alte incercari, una dintre cele mai spectaculoase fiind cea a companiei britanice Contractors Limited, care a hotarat sa sape un tunel subteran in asa fel incat lacul sa se goleasca asemeni unei chiuvete careia i s-a scos dopul si, desi pare de necrezut, au reusit; apa s-a retras si lacul a ramas inconjurat de o fasie lata de namol adanc si moale, peste care insa nu se putea pasi. In timp ce incercau sa rezolve aceasta problema, situatia s-a schimbat; sub razele soarelui namolul s-a intarit. Ghinionistii cautatori de comori au plecat la Bogota pentru a aduce unelte de sapat, dar cand s-au intors, cateva luni mai tarziu, au constatat ca noroiul intarit blocase tunelul, iar ploile umplusera lacul. In cele din urma, au trebuit sa renunte din lipsa de fonduri.

EL DORADO 1

Astazi, guvernul columbian protejeaza lacul. Nu este insa singurul loc unde se gaseste metalul pretios, mult cautat. In secolul al XVIII-lea in Columbia, care nu se numea inca asa, ci era  „Tara”  El  Dorado, aproape tot aurul era  „produs”  de guaceros, jefuitorii de morminte. Adevarate asezari cresteau in jurul vechilor necropole, locuitorii lor traind practic din  „exploatarea” acestora.

Aproape toate obiectele de aur aflate in muzeele Columbiei au fost obtinute de la guaceros; de aceea, rareori se stie cu exactitate locul de unde provin, caci acestia nu au nici un interes sa ofere amanunte. Si pentru ca guaceros nu se sichiseau de urnele funerare, deseori decorate, sau de schelete, de obicei aruncate de-a valma in jurul fostelor morminte, arheologii obtin foarte rar un os, un fragment ceramic sau o bucata de lemn ars asociate cu o bijuterie.

Obiectele aflate in Muzeul Aurului din Bogota sunt, mai toate, in aceeasi situatie: se stie ca dateaza din epoca precolumbiana, dar nu pot fi localizate (obiectele circulau ca marfuri, in indepartata perioada a infloririi civilizatiei inca; ele au fost gasite in alte parti decat cele ale producerii lor si, pe de alta parte, aurul nu poate oferi nici un indiciu pentru datare daca nu se afla alaturi de alte obiecte).

Astazi nimeni nu mai lucreaza bijuterii ca acelea din prima jumatate a mileniului trecut. Vechea civilizatie a disparut, dupa ce spaniolii i-au dat lovitura de gratie, ucigand in masa bastinasii si distrugandu-le templele, palatele, operele de arta. In ciuda timpului si a cuceritorilor, exista inca descendenti ai vechilor amerindieni ce pastreaza traditia, ca de exemplu urmasii tribului tairona, desi spaniolii i-au exterminat si i-au gonit din locurile de origine in vaile Sierrei Nevada.

Se intampla cateodata ca satele sa fie pustii: locuitorii se aduna in vreun loc ascuns, cu straji ce anunta venirea strainilor, si reiau ritualurle stramosilor, asa cum se desfasurau ele cu 500 de ani in urma, si poate ca El Dorado se afla printre ei.

Adevarul despre El Dorado [2]

Adevarul despre El Doraddo ep 2

Conchistadorii erau convinsi ca aceasta tara fabuloasa se afla intre Amazon si Orinoco, undeva in Columbia de azi: de altfel, despre aceasta tara bogata in aur le vorbise Francisco de Orellana, ofiter al lui Pizzaro, descoperitorul fluviului Amazon.

In 1536 mai multe expeditii pornesc in cautarea acestei tari fabuloase; Gonzalo Jimenez de Quesada, plecand din Santa Marta, de pe tarmul caraibian al Columbiei de azi, descopera asezarile indienilor muisca si fondeaza, in 1538, orasul Santa Fe, care va deveni, mai tarziu, Bogota.

Sebastian Moyano de Belalcazar porneste din sud, din cetatea incasa Quito, si ajunge si el pe platoul Cundinamarco, unde se intalneste cu conducatorul celei de-a treia expeditii, germanul Nikolaus Federmann, finantat de bancherii Weiser din Augsburg. Aceste trei expeditii s-au aflat cel mai aproape de adevaratul El Dorado, dar n-au stiut-o niciodata.

Caci El Dorado (in spaniola Cel Aurit) era un barbat, marele sef al tribului muisca, ce traia in partea cea mai nordica a Anzilor, nu departe de capitala de azi a Columbiei. In ziua „instalarii” lui avea loc un ritual undeva in munti, pe Lacul Guatavita. In punctul culminant al serbarii, viitorul conducator urca pe o pluta de trestie, insotit de sefi si preoti ce cantau din flaut si ardeau mirodenii.

arta incasa

Toti purtau bijuterii minunate si duceau cu ei o cantitate uriasa de smaralde si aur. Cand pluta ajungea in mijlocul lacului,marele sef era dezbracat si corpul sau, uns cu rasina, era acoperit cu pulbere de aur, el devenind astfel… Omul de Aur.Cand razele soarelui il ajungeau, arunca in apele negre ale lacului pretioasele ofrande pentru zei, si la fel faceau si cei aflati pe mal. Astfel, pe masura trecerii anilor, in lac s-a acumulat una din cele mai mari comori din Lumea Noua.

Indienii muisca, poporul condus de El Dorado, nu aveau aur pe teritoriul lor, dar singura mina de smaralde din America se afla acolo si, de asemenea, un vast zacamant de sare, neepuizat nici in prezent. Comertul acesta cu produse le-a asigurat atata aur incat un intreg sat de aurari a inflorit langa lacul sacru. Indienii muisca stiau sa prelucreze metalul pretios cu 1 000 de ani inaintea venirii spaniolilor. Il obtineau in creuzete, folosind cuptoare ventilate nu cu foale, ci cu ajutorul unor tevi de lut ars, prin care se sufla aer. Stiau sa-l transforme in foi, il bateau cu ciocanele lor de piatra si il puteau grava.

Aurarii precolumbieni au obtinut bijuterii extraordinare, fiecare trib creind obiecte originale. Indienii muisca realizau expresive reprezentari antropomorfe, cunoscute sub numele de tunjos, acestea fiind ofrandele pe care membrii tribului le aruncau in lac sau le ingropau, mai multe o data, in vase de lut.

arta inca

Adevarul despre El Dorado [1]

sAdevarul despre El Doraddo

La sfarsitul secolului al XV-lea, in 1499, Alonso de Ojeda si Amerigo Vespucci ajung pe coastele Columbiei de azi (Cristofor Columb debarca aici abia in 1509). Peste cativa ani, in 1532, dupa ce condusese deja trei expeditii in Peru si primise in 1529 dreptul de a cuceri aceasta tara, Francesco Pizzaro (1475-1541) debarca pe tarmul peruvian,avand cu el 180 de soldati, 3 calugari si 37 de cai, cu aceasta  „armata” reuseste, in numai un an, sa supuna Imperiul Inca.

E drept, aveau arme de foc – „fulgere si tunete” – si cai – „animale mari, inspaimantatoare” -, pe care bastinasii ii vedeau pentru prima oara, si au stiut sa profite din plin de situatia ce domnea in teritoriul controlat de incasi. Imperiul tocmai fusese impartit intre Huascar si Atahualpa, cei doi fii ai lui Huayna Kapak; ultimul reusise sa-l infranga si sa-l prinda pe fratele sau. Indraznet si viclean, Pizzaro izbuteste sa-l captureze pe Atahualpa, care, in schimbul libertatii, ofera o rascumparare colosala: sa umple cu aur si argint o camera (de 7 m lungime, 5 latime si 2,5 inaltime). De indata au pornit catre toate colturile imperiului crainici cu porunca Marelui Inca si din toate colturile imperiului au inceput sa soseasca podoabe, vase de cult si lingouri de aur si argint. Instiintat de faptul ca fratele sau incearca sa se inteleaga cu spaniolii, Atahualpa a poruncit ca acesta sa fie ucis – masura extrema, care, din nefericire, nu a facut decat sa ofere spaniolilor un pretext pentru inlaturarea regelui captiv.

EL DORADO 4

Dupa un simulacru de proces, Atahualpa este omorat si el.

Circa 500 000 kg de aur si argint, provenind din topirea unor adevarate opere de arta, au fost impartite intre membrii expeditiei spaniole. Dar aceasta cantitate extraordinara nu reprezenta tot tezaurul imperiului, caci probabil ca numai o parte din aurul templelor a fost trimis, si fara indoiala ca nu toate convoaiele au ajuns in capitala. Spaniolii au reusit sa puna mana pe mult doritul metal pretios folosindu-se de sistemul de strangere a tributului, bine pus la punct chiar de incasi.

Majoritatea a fost topit, numai cateva piese, atat de frumoase incat i-au impresionat pana si pe conchistadori, au ajuns in Spania neatinse, desi multe din acestea au disparut cu timpul, doar foarte putine supravietuind, marturie a artei aurarilor incasi sau azteci.

La marginile imperiului insa, situatia a fost diferita. Aici spaniolii au reusit cu greu sa obtina bogatiile ravnite. Circulau zvonuri despre marile comori aflate in muntii din nord, zvonuri in urma carora s-a nascut legenda lui El Dorado, legenda ce s-a raspandit curand in mai multe variante si a circulat in Lumea noua si Lumea Veche incepand cu acele vremuri indepartate si pana azi.

S-a crezut ca El Dorado era o cetate disparuta, un templu plin cu comori situat in jungla, un munte de aur, in sfarsit, o tara pe care au cautat-o multi, primii fiind, desigur, conchistadorii…

EL DORADO 3