Franta secolului XIV – cauzele prabusirii

palatul Versailles

Marile tragedii ale istoriei ii scot la iveala pe oamenii de seama, dar mediocrii sunt cei care le provoaca.

In preajma inceputului de secol XIV, Franta este statul cel mai puternic, mai populat, cel ale carui arbitraje au devenit respectate, interventiile temute si protectia cautata. In mod clar, pentru Europa incepea un secol francez.

Care a fost atunci cauza care a facut ca aceasta Franta, peste patruzeci de ani, sa fie distrusa pe campurile de batalie de catre o natiune de cinci ori mai putin numeroasa, aristocratia sa se imparta in grupuri antagoniste, burghezia sa devina rebela, poporul sa geama sub povara birurilor, provinciile sa se desprinda unele de altele, haite de soldati pradatori sa savarseasca asasinate si tot felul de distrugeri; autoritatea sa fie batjocorita, moneda devalorizata, comertul paralizat, saracia si nesiguranta pretutindeni instalate? Ce anume a schimbat destinul ?

Mediocritatea. Mediocritatea unor regi, orgoliul lor nemasurat, usurinta in afaceri, dezinteresul de a se inconjura de oameni valorosi, indolenta, trufia si incapacitatea lor de a gandi idei marete, sau macar de a le continua pe cele concepute inaintea lor.

Pe plan politic, nimic maret nu poate fi infaptuit si nimic nu dureaza fara aportul unor oameni al caror geniu, personalitate si determinare sa inspire si sa indrume energiile unei natiuni. Totul se prabuseste cand la carma unui stat defileaza indivizi insuficient dotati. Unitatea se destrama cand maretia se prabuseste.

i-ir_-100-ani-razboi

In Franta, cu incepere de la anul o mie, stpaneste o familie domnitoare care-si transmite cu atata cerbicie stapanirea din tata in fiu, incat primul nascut devine repede o legitimitate suficienta la tron.

Zeita Fortuna si-a avut si ea partea ei, de parca destinul a favorizat,printr-o dinastie solida, noua natiune. De la primul Capet si pana la moatea lui Filip cel Frumos numai unsprazece regi au domnit in trei secole si un sfert, fiecare avand cate un mostenitor de sex masculin.

Nu toti acesti regi au fost, bineinteles, genii. Dar mai mereu unui incapabil i-a urmat, parca din gratia providentei, un rege capabil, ori un ministru destoinic s-a priceput a guverna in loculunui monarh prea slab. Frageda Franta era era pe cale sa dispara sub Filip I, om cu putine vicii si vasta incompetenta. S-a ivit atunci solidul Ludovic al VI-lea, care aflandu-si regatul amenintat pana aproape de Paris, l-a lasat mostenire, la moartea sa,intregit si stapan pana-n Pirinei. Ezitantul Ludovic al VII-lea se angajeaza in aventuri dezastruoase, dar abatele Suger reuseste sa mentina, in numele regelui,unitatea si coeziunea statului.

Norocul Frantei a fost sa aiba de la sfarsitul sec. al XII-lea si pana la inceputul celui de-al XIV trei monarhi de exceptie, fiecare avand o perioada destul de lunga de domnie. Filip August incepe in preajma si dincolo de domeniile regale sa inchege unitatea statului. Ludovic cel Sfnt statorniceste unitatea dreptului in jurul justitiei regale. Filip cel Frumos impune in jurul administratiei regale unitatea statului.

Nici unul n-a vrut, in mod special, sa placa, ci sa fie util si activ. Toti acestia s-au confruntat cu lipsa de popularitate. Au fost insa mai regretati dupa moarte decat urati si ponegriti in timpul vietii. Iar proiectele lor au inceput sa prinda viata. Un stat, o justitie, o patrie – fundamentele de baza ale unei natiuni. Datorita acestor trei suverani de exceptie, Franta depaseste epoca inchegarii statului.

Douzeci de milioane de locuitori, frontiere sigure, o armata rapid mobilizabila, vasali mentinuti in stare de supunere, domenii administrative bine controlate, cai de comunicatie sigure, comertul prosper… Ce alta natiune crestina se putea atunci compara cu Franta ? Si care nu o invidia ?  Supusii se plangeau, bineinteles, ca simte asupra lor o mana mult prea ferma, dar mai mult se vor plange cand vor fi in maini prea slabe ori prea violente.

Dupa moarte lui Filip cel Frumos apare brusc decaderea. Lungul noroc succesoral si-a pierdut vigoarea.

Cei trei fii ai lui Filip cel Frumos domnesc fara urmasi e linie barbateasca. Curtea Frantei a trait atunci dramele din jurul unei coroane care a tot trecut prin morisca ambitiilor. Patru regi au luat calea mormantului in doar paisprazece ani  – lucru de uimire pentru orice minte !

Arborele capetian dispare si coroana aluneca in ramura Valois. Monarhi orgoliosi, necugetati si trufasi, lipsiti de profunzime – neamul Valois isi imagina ca era suficient sa zambeasca ca regatul sa fie fericit. Acesti Valois confundau Franta cu ideea care si-o facusera despre ei insisi. Dupa blestemul mortilor subite, blestemul mediocritatii.

Primul Valois, Filip al VI-lea, poreclit  „regele gasit”, cu alte cuvinte parvenitul, nu a fost in stare in zece ani de domnie sa-si consolideze domnia. La capatul acestei perioade, Eduard al III-lea, regele Angliei, var primar cu Filip al VI-lea, se declara de drept rege al Frantei si sustinea in Flandra, in Santonge, in Aquitania si in Bretania domenii si seniorii care au a se plange de domnia cea noua. Desigur, in fata unui monarh mai vrednic, Eduard al III-lea ar fi ezitat sa redeschida dinastica cearta.

Nici amenintarile asupra Frantei n-a fost capabil Filip de Valois sa le inlature. Flota sa a fost distrusa la Ecluse din cauza unui amiral, ales pasa-mi-te tocmai fiindca habar n-avea de marina; regele insusi rataceste singur pe campii in seara bataliei de la Crecy, deoarece a comandat cavaleriei sa sarjeze peste propria infanterie.

crecyfroissart2

Atunci cand Filip cel Frumos impunea impozite care iscau nemultumire, o facea pentru a consolida apararea Frantei. Cand Filip de Valois pune biruri inca si mai mari, o face pentru a-si plati infrangerile.

In ultimii cinci ani de domnie ai lui Filip de Valois banii au pierdut trei sferturi din valoare. Alimentele, zadarnic supraimpozitate, ating preturi uriase. Inflatia galopanta starneste nemultumirea oraselor. Cand umbra nenorocirii se asterne peste tara, toata lumeasufera, iar dezastrele naturale se adauga greselilor umane.

Ciuma, neagra ciuma, venita din strafundurile Asiei, loveste Franta mai crunt decat pe oricare alta tara din Europa. Bulevardele devin locuri de agonie, iar mahalalele – adevarate gropi comune. Aici moare un sfert din populatie, in alte locuri,o treime. Sate intregi dispar cu totul, din ele ramanand doar bordeele parasite printre balarii.

Filip de Valois a avut un fiu pe care, din nefericire, ciuma l-a ocolit.

Doar putin ii mai ramasese Frantei pentru a decadea deplin in ruina si deznadejde. Aceasta va fi opera lui Jean al II-lea, supranumit din greseala cel Bun. Nu s-a mai vazut niciodata un rege mai natang ca acest Jean al II-lea care, aflat in situatia de a castiga o batalie dimineata, fara a trebui macar sa-si traga sabia din teaca, fiind in situatia de a-si putea restabili suveranitatea peste un sfert din regatul sau printr-un simplu tratat pe care inamicul deznadajduit i-l oferea, sa piarda in seara aceleasi zile batalia de la Poitiers si sa se pomeneasca prizonier…

(Adaptare dupa Maurice Druon, Regii blestemati. Fragment)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s